Vatamanu Ioana Andreea

Bună ziua,

Mă numesc Vatamanu Ioana Andreea, absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2017 și viitoare masterandă. Încă din semestrul II, anul IV ,datorită cursurilor și laboratoarelor studiate am obținut competențele și aptitudinile necesare pentru a fi angajată pe postul de dispecer în cadrul companiei ALEVIA SRL, cu sediul în Fălticeni, o fabrică ce se ocupă cu fabricarea suplimentelor alimentare, a ceaiurilor iar într-un viitor apropiat a siropurilor și cremelor. În obținerea aceastui post m-au ajutat foarte mult materiile studiate, precum: Chimia Anorganică/Organică, Chimia analitică, Biochimia, Microbiologia produselor alimentare, Chimia alimentelor, Management și Marketing, Sisteme de asigurare a calității etc. Toate disciplinele studiate m-au ajutat în formarea profesională. Pe această cale vreau să le mulțumesc domnilor profesori pentru toată munca depusă în formarea noastră ca niște Ingineri Adevărați, fără de care nu aș fi dobândit cunoștiințele necesare pentru a lucra în aceast domeniu.

VĂ MULȚUMESC!

 Viitorilor absolvenți le urez succes, să fie ambițioși și să nu renunțe niciodată oricât ar fi de greu!

 Cu respect,

 Vatamanu Ioana Andreea

 


Ana-Maria Blîndu

Bună ziua,

Numele meu este Ana-Maria Blîndu, sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, specializarea: Controlul și expertiza Produselor Alimentare, promoția 2014. Primul loc de muncă a fost de inginer alimentar în cadrul departamentului de calitate la SC TECSA BUSINESS SRL - București, o societate care actioneaza in domeniul alimentar avand propriile capacitati de producție, locul meu de muncă fiind într-o fabrică ce produce o gamă variată de dulciuri. Aici mă ocupam de toate modificările legislative a informațiilor de pe ambalaj: evidențiere alergeni, informații nutriționale etc. Al doilea job a ținut tot de departamentul calitate, in cadrul firmei SC SOLARIS PLANT SRL, unde realizam receptiile calitative de materii prime dar și de ambalaje, luam probe de materii prime pe care le prelucram apoi în laborator. Momentan, profesez ca auditor intern la o firma de consultanță cu specific alimentar, din București. Toată experiența dobândită din joburile anterioare mă ajută foarte mult în profesia actuală. Țin să mulțumesc pe această cale tuturor cadrelor didactice pentru profesionalismul și răbdarea de care au dat dovadă pe parcursul celor patru ani de studiu. Aș dori totodată să-i mulțumesc, în mod special, domnului profesor universitar dr. ing. Gutt Gheorghe pentru profesionalismul în prezentarea cursurilor de: Metode şi tehnici de analiză instrumentală; Analize spectroscopice precum și Tehnici de separare şi analiză cromatografică cât și pentru cunoștințele pe care ni le-a pus la dispoziție din toate domeniile și originalitatea prezentării acestora. Sfatul meu pentru voi este să urmăriți să vă dezvoltați cât mai mult orizontul, să tindeți către țeluri înalte.

Cu respect,

Ana-Maria Blîndu .

 


Țicalo Andreea Roxana

Bună ziua,

Mă numesc Țicalo Andreea Roxana, sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava, programul de studii Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, promotia 2015. În prezent lucrez ca șef departament producție în cadrul laboratorului de cofetărie-patiserie Friscot-partea dulce a grupului de firme Panifcom. Studiile în domeniu și cunoștințele dobândite mă ajută zilnic în rezolvarea problemelor întâmpinate, astfel putând privi în ansamblu problema și căutând soluția potrivita. Profesorii din cadrul acestei facultăți mi-au îndrumat pașii și au avut o influență considerabilă în dezvoltarea mea personală dar mai ales profesională. Pe această cale doresc să mulțumesc domnilor profesori pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. Viitorilor absolvenți le doresc mult succes, să nu renunțați la vise și niciodată să nu vă pierdeți încrederea în voi! Fii Inginer Adevărat! Cu stimă, Țicalo Andreea .

 


Ioana Ciurea

Bună ziua,

 Mă numesc Ioana Ciurea si sunt absolventă a studiilor universitare de masterat Managementul securității mediului și siguranță alimentară (promoția 2015) precum și Management în industria alimentară, alimentație publică și nutriție specială (promoția 2017). În 2015, imediat după finalizarea primului masterat, am fost angajată în cadrul societății SC Sistem de colectare SLC Suceava SRL, partener local al Asociației Române pentru Reciclare – ROREC. Această asociație este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Practic, Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) asigurând, în acelaşi timp, eliminarea în siguranţă şi protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu și cu standardele CENELEC aplicabile în domeniul tratării DEEE. Fiind pasionată de tot ce are legătură cu nutriția, am decis să urmez un al doilea masterat, Management în industria alimentară, alimentație publică și nutriție specială. Ambiția personală alături de profesionalismul cadrelor didactice m-au ajutat sa-mi ating țelurile propuse. Cunoștințele acumulate precum și cursurile pe care le-am urmat îmi sunt de ajutor în domeniul în care lucrez. Mereu am apreciat deschiderea pe care au avut-o cadrele didactice ale facultății față de noi și, pe această cale, doresc să le mulțumesc pentru susținere. Mult succes noilor absolvenți și studenților și nu uitați că „visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine și te împinge către un nivel superior”( Dan Rather). Cu prețuire, Ioana Ciurea .

 


Buțerchi Alexandru

Bună ziua

Mă numesc Buțerchi Alexandru și sunt absolvent al Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Ingineria produselor alimentare, promoția 2016. În prezent urmez cursurile de masterat la programul de studiu Controlul și expertiza produselor alimentare. După finalizarea studiilor de licență m-am angajat în cadrul companiei SC FACOS SA Suceava, care are ca obiect de activitate fabricarea produselor din carne. Vreau să mulțumesc domnilor profesori pentru răbdarea și profesionalismul de care au dat dovadă în formarea mea ca viitor inginer. Viitorilor absolvenți le doresc multă răbdare și ambiție, calități necesare pentru atingerea scopului dorit! Fiți ingineri adevărați! Cu stimă, Alexandru Buțerchi .

 


Claudia-Gabriela VLAICU (ȘERENEC)

numesc Claudia-Gabriela VLAICU (ȘERENEC), sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare’’ din Suceava, programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, (promoția 2015), cât și a studiilor universitare de masterat - Managementul Igienei, Controlul Calității Produselor Alimentare și Asigurarea Sănătății Populației din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară, (promoția 2017). În prezent lucrez în cadrul unei firme de Protecția muncii, unde am autoritatea de control al modului în care se aplică reglementările legislative în vigoare în domeniul securității și sănătății în muncă. Chiar dacă nu profesez în domeniul alimentar, cunoştinţele şi abilităţile dobândite la disciplinele de la învăţământul de licenţă şi masterat pe parcursul celor 6 ani în cadrul facultății, îmi sunt de folos și mă ajută foarte mult în domeniul în care activez, întrucât mi-au deschis noi orizonturi și m-au învățat să fac corelații cu diferite domenii, găsind astfel soluția oricărei probleme. Profesorii din cadrul acestei facultăți au avut o mare influență în dezvoltarea mea, atât personală cât și profesională. Le mulțumesc pe această cale pentru implicarea și susținerea lor de-a lungul anilor de studii. Sfatul meu este să nu vă opriți aici, să continuați studiile, deoarece, acestea vă deschid noi orizonturi, vă ajută să înțelegeți lucruri, vă învață să gândiți și să vă atingeți scopul dorit. Urez mult succes viitorilor ingineri! Cu stimă, Claudia-Gabriela VLAICU (ȘERENEC) .

 


Elena Diana Lupu

Bună,

Numele meu este Elena Diana Lupu şi am studiat la Facultatea de Inginerie Alimentară. Am terminat studiile de masterat în anul 2015 şi am hotărât să părăsesc ţara şi să îmi încerc norocul în străinătate. Am ales să vin în Anglia, la Londra, cu scopul de a găsi un loc de muncă în domeniul alimentar. Nu a fost uşor, dar după 4 luni am primit un post de Quality Controller la o fabrică de sandwich-uri, Adelie Foods. După încă 4 luni am fost promovată, iar acum sunt Quality Auditor. Facultatea oferă o bază solidă de cunoştinţe care vă ajută pe viitor. Aşa că nu chiuliţi de la cursuri ! După ce "intraţi în pâine" vedeţi cât de mult înseamnă informaţia şi cum asta face diferenţa la un interviu între tine şi ceilalţi. Vă invit, accesând link-ul de mai jos, să vizionaţi un mic film BBC realizat la fabrica unde lucrez. http://www.bbc.co.uk/iplayer/cbbc/episode/b08p1ghq/show-me-what-youre-made-of-uk-2-sandwiches Orice este posibil, trebuie doar să vrei.

Vă urez succes în tot ceea ce faceţi şi baftă la examene!!!

 


Andreea Elisaveta BEJINARIU

Bună ziua, dragi profesori, studenți, absolvenți, cititori! Mă numesc Andreea Elisaveta BEJINARIU, sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare’’ din Suceava, programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2016. După susținerea examenului de diplomă am ales să urmez cursurile de masterat - Managementul Igienei, Controlul Calității Produselor Alimentare și Asigurarea Sănătății Populației din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară. În prezent lucrez ca profesor la Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Sf. Andrei’’ Gura Humorului. Implicarea profesorilor în formarea noastră ca studenți, și mai apoi ca viitori angajați, experiența de care au dat dovadă, precum și căldura cu care ne împărtășeau toate informațiile, m-au ajutat foarte mult în profesia pe care o practic acum. Vă mulțumesc!

Cu drag, Andreea Bejinariu

 


Nicoleta - Adriana Moroşan

Bună. Ma numesc Nicoleta - Adriana Moroşan, sunt absolventă a Facultăţii de Inginerie Alimentară, specializarea Ingineria Produselor Alimentare, promoţia 2009. M-am înscris la aceasta facultate la îndrumarea unei foste profesoare de liceu şi nu regret nici acum după atâţia ani că am absolvit aceasta facultate. Mi-a plăcut dintotdeauna acest domeniu şi cu plăcere profesez pe această specializare la Colegiul Andronic Motrescu Rădăuți.

În cadrul facultăţii, am învăţat lucruri noi care mi-au fost de ajutor în viaţă iar cunoştinţele şi abilităţile dobândite îmi sunt de folos în profesia mea. Mi-a plăcut şi deschiderea pe care o aveau atât cadrele didactice cât şi conducerea facultăţii faţă de noi studenţii şi cu aceasta ocazie aş dori din nou să mulţumesc tuturor cadrelor didactice care mi-au fost alături pe parcursul anilor de studenţie. Facultatea de Inginerie Alimentară m-a ajutat nu doar din perspectiva cunoștințelor dobândite, dar mi-a oferit și posibilitatea de a cunoaște oameni noi, cu idei și perspective diferite, dar care totuși au un lucru în comun: dorința de a crea și de a veni mereu cu ceva inovator în domeniul ingineriei.

Vă îndemn să veniţi la studii în domeniul ingineriei alimentare, pentru că aici învăţaţi să gândiţi lucruri care vă vor folosi în toate acţiunile şi activităţile pe care le veţi întreprinde în viaţă.

 


Denisa Maria Irimescu

Bună ziua!

Mă numesc Denisa Maria Irimescu și sunt absolventă a programului de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2016, a Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În prezent urmez cursurile de masterat ale programului de studii Managementul igienei, controlul calității produselor alimentare și asigurarea sănătății populației, la Facultatea de Inginerie Alimentară. După terminarea facultății am aplicat pentru postul de dispecer producție în cadrul S.C. Alevia S.R.L., Fălticeni, firmă ce se ocupă cu fabricarea suplimentelor alimentare sub formă de comprimate și ceaiuri. Disciplinele de specialitate pe care le-am studiat, sub îndrumarea unor profesori deosebiți, s-au transformat astfel din obiecte de studiu în obiectele profesiei pe care o exercit. Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor profesorilor de la Facultatea de Inginerie Alimentară, care au ştiu să ne susţină, să ne încurajeze sau să ne dojenească, atunci când este cazul, iar viitorilor absolvenți mult succes în ceea ce vă propuneți.

Cu drag,

Irimescu Denisa Maria

 


Cosmina Bugioeanu

Bună ziua,

Mă numesc Bugioeanu Cosmina și sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, promoția 2016. În prezent urmez cursurile de masterat ale programului de studii Managementul securității mediului și siguranță alimentară, la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității Ștefan cel Mare, Suceava. După absolvirea examenului de licență m-am angajat pe postul de inginer în industria alimentară la grupul de firme SC CONSUC SA care are drept obiectiv de activitate producerea băuturilor răcoritoare si SC TRUST ORIZONT SA care se ocupă cu producerea muștarului din Suceava. Vreau să mulțumesc pe această cale corpului didactic de la FIA pentru efortul depus în formarea mea profesională, fără de care nu aș fi dobândit cunoștințele necesare pentru a lucra în acest domeniu. Viitorilor absolvenți le urez succes, să fie perseverenți și ambițiosi pentru atingerea scopului propus în cariera aleasă.

Cu stima,

Cosmina Bugioeanu

 


Cornea Narcisa

Bună ziua,

Mă numesc Cornea Narcisa și sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, promția 2016. În prezent urmez cursurile de master ale programului de studiu Managementul Securității Mediului și Siguranța Alimentară din cadrul acestei Universități.

După finalizarea studiilor, m-am angajat pe postul de inginer tehnolog, secția Patiserie din cadrul Companiei S.C. TIP TOP FOOD INDUSTRY S.R.L. București, având onoarea de a lucra la cele mai înalte standarde alături de oameni profesioniști. După aproximativ o lună am fost desemnată Sef de tură.

Țin să mulțumesc domnilor profesori pentru formarea mea atât ca INGINER cât și ca OM, pentru răbdarea și profesionalismul oferit în cei 4 ani de facultate.

Viitorilor absolvenți le urez mult succes și să aibă încredere în forțele proprii!

Fiți Ingineri Adevărați!

Cu respect,

Cornea Narcisa

 


Claudiu-Ionuț COZMA

Bună ziua,

Numele meu este Claudiu-Ionuț COZMA și sunt absolvent al programului de studii universitare de licență Controlul și Expertiza Produselor Alimentare (promoția 2015), iar în prezent urmez studiile universitare de masterat, programul de studii Managementul Securității Mediului și Siguranța Alimentară din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Studiile universitare absolvite mi-au asigurat competențele și aptitudinile necesare pentru a fi angajat ca inginer în industria alimentară la S.C. BERMAS S.A. Suceava, fabrică cu tradiție în obținerea malțului și a berii ce utilizează tehnologia clasică de fabricare. Aici am găsit o echipă de profesioniști dornică de a împărtăși cunoștințele lor în domeniu.

Pe această cale doresc să adresez mulțumiri tuturor cadrelor didactice pentru dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă contribuind la formarea mea ca inginer și om. Actualilor, cât și viitorilor colegi (și ingineri) le urez mult succes, să fie perseverenți și să nu renunțe niciodată!

 Vă mulțumesc pentru tot!

"Ca sa ai parte de succes, mai intai trebuie sa te indragostesti de munca ta."(Sora Mary Lauretta)

Cu drag,

 Claudiu-Ionuț COZMA

 


Mancaş Valentina Elena

Bună ziua!

 Numele meu este Mancaş Valentina Elena, şi sunt absolventă a studiilor de licenţă Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare – promoţia 2013, cât şi a celor de masterat Management în Industria Alimentară, Alimentaţie Publică şi Nutriţie Specială – promoţia 2015. Momentan sunt înscrisă la domeniul de doctorat Ingineria materialelor, şi nu aş fi reuşit toate acestea fără susţinerea şi devotamentul tuturor profesorilor care m-au îndrumat încă din şcoala primară, dar mai ales fără priceperea şi implicarea colectivului Facultăţii de Inginerie Alimentară. Fiecare materie a fost importantă în formarea mea profesională, şi nu numai. Sunt onorată şi fericită că v-am avut ca profesori, că ne-aţi împărtăşit din cunoştinţele dumneavoastră într-un mod simplu şi captivant, şi că ne-aţi inoculat setea de cunoştere cu privire la alimentele pe care le consumăm. Dar nu în ultimul rând că aţi fost şi un model de corectitudine şi dedicare, ceea ce m-a determinat să îmi creez un vis, şi anume să devin profesor. Anii din perioada studenţiei reprezintă pagini frumoase din viaţa mea, în care am adunat multe amintiri şi am legat frumoase prietenii, într-un ţinut a cărei autenticitate încă se păstrează, Bucovina. Nu pot fi decât recunoscătoare tuturor, dar nu în ultimul rând şi firmei unde am lucrat timp de cinci ani, S.C. TESANO S.R.L., pentru bunăvoinţă şi răbdare, dar şi actualei firme, AC HELCOR PHARMA S.R.L., pentru încrederea acordată în promovarea medicamentelor şi viziunii lor.

Le doresc colegilor şi viitorilor studenţi să fie precum apa: să faceţi bine tuturor, să nu vă luaţi la întrecere cu nimeni şi să vă însuşiţi cele mai frumoase calităţi. Şi indiferent de domeniile în care lucraţi, să nu uitaţi că nimic nu se pierde, totul se transformă, inclusiv informaţiile, materiile prime şi oamenii!

 Cu stimă şi recunoştinţă,

 Valentina Elena Mancaş

 


Adela AGA (CĂRNĂREASA)

Bună ziua,

Numele meu este Adela AGA (CĂRNĂREASA) și sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul şi expertiza produselor alimentare, promoţia 2015. În prezent urmez cursurile de masterat la programul de studii Managementul securității mediului și siguranța alimentară din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară. Imediat după examenul de licență am fost angajată ca inginer planificator producție în cadrul firmei S.C. Ambro S.A. Suceava, secția carton ondulat.

S.C. Ambro S.A. este membră a grupului Rossmann, unul dintre liderii europeni în producerea de carton ondulat pentru ambalaje. Chiar dacă nu lucrez în industria alimentară, cunoştinţele acumulate, precum şi cursuri ca Matematică și statistică, Informatică aplicată și grafică asistată pe calculator, Ambalaje și design, pe care le-am urmat în cadrul facultății, îmi sunt de un real ajutor în domeniul în care activez.

Consider că facultatea îți oferă baza de cunoștințe care te pregăteşte pentru primul loc de muncă, însă mai departe depinde de tine cum îți completezi experiența personală pentru o carieră de succes. În afara faptului că ingineria este o meserie captivantă și frumoasă, trebuie să nu uitați că inginerii pot avea diverse cariere conectate între ele.

Din acest motiv este imposibil să nu vă găsiți un job după terminarea facultății. Așadar, ați făcut cea mai bună alegere!

FIȚI INGINERI ADEVĂRAȚI!

Cu stimă,

Adela AGA (CĂRNĂREASA)

 


Alexandra Tanase

Numele meu este Alexandra Tanase și mă bucur că am oportunitatea să vă împărtășesc cât de mult au contat pentru mine anii de studiu în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară Suceava.

Am absolvit în 2013 programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, după care am urmat cursurile de Masterat, programul de studii Managementul Igienei, Controlul Calității Produselor Alimentare și Asigurarea Sănătății Populației, promoția 2015. Anii de studiu în cadrul Facultații de Inginerie Alimentară au însemnat foarte mult pentru mine, deoarece m-au format nu numai pe plan profesional, ci și pe plan personal.

 În prezent sunt angajată la Auchan Oradea, în cadrul căruia am efectuat o perioada de stagiu ca Manager stagiar în cadrul unui raion micuț de produse cu destinație specială (fără gluten, fără zahăr) și produse ecologice, după care am acceptat un proiect mai mare, iar în prezent sunt Manager raion Mezeluri autoservire și congelate. Cunoștințele teoretice dobândite și orele petrecute în cadrul laboratoarelor m-au ajutat foarte mult în rezolvarea problemelor pe care le-am întâmpinat de-a lungul carierei.

Cu perseverență și răbdare mi-am atins obiectivele, de aceea îi sfătuiesc pe viitorii ingineri să nu renunțe la ceea ce și-au propus să ajungă în viață.

Sunt mândră că am terminat Facultatea de Inginerie Alimentară și pe această cale țin să le mulțumesc tuturor domnilor profesori care m-au îndrumat și mi-au fost alături în aceasta etapă frumoasă a vieții.

 


Cipriana ALUCĂI

Bună ziua,

Numele meu este Cipriana ALUCĂI și sunt absolventă atât a studiilor universitare de licență Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2014, cât și a studiilor universitare de masterat Managementul Securității Mediului și Siguranța Alimentară, promoția 2016 din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

De aproximativ 2 ani lucrez într-o companie multinațională, ce nu se ocupa în mod special de domeniul alimentar, dar experiența acumulată de-a lungul anilor, mi-a oferit posibilitatea de a avea o dezvoltare rapidă și frumoasă în cadrul companiei.

Fiecare profesor din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a avut un impact puternic asupra mea. Datorită lor am acumulat cunoștințe solide, am învățat să fiu responsabilă și să fac corelații cu diferite domenii pentru a găsi soluția oricărei probleme.

A fi student la Facultatea de Inginerie Alimentară vă oferă ocazia să vă familiarizați cu concursurile organizate la nivel național și internațional, veți învăța ce înseamnă competiția și disciplina într-un concurs și veți avea parte de multe excursii tematice ce au drept scop punerea în aplicare a celor studiate în cadrul facultății și nu în ultimul rând, veți avea ocazia să faceți practică în laboratoare performante, cu aparatură de ultimă generație.

Plaja locurilor de muncă este una foarte mare: inginer tehnolog în domeniul ingineriei produselor alimentare; inginer în cadrul laboratoarelor de cercetare; cercetător în controlul calității produselor alimentare; profesor în învăţământul superior, liceal sau postliceal; analist cumpărări/consultant furnizori; manager raioane produse alimentare în supermarketuri și hipermarketuri. Dezvoltarea voastră depinde numai de voi, dragi viitori ingineri!

Cu drag, Cipriana ALUCĂI

 


Irina Fetcu (Ghivnici)

Numele meu este Irina (Ghivnici) Fetcu şi sunt absolventă atât a programului de studii universitare de licență Controlul şi expertiza produselor alimentare (promoția 2011), cât și a studiilor universitare de masterat Managementul igienei, controlul calitatii produselor alimentare si asigurarea sanatatii populatiei (promoția 2013) din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Atât studiile de licență cât și cele de la masterat mi-au asigurat competențele necesare pentru a mă angaja ca inginer-chimist în cadrul Directiei de Sanatate Publice Suceava-“ Laborator diagnostic si investigare in sanatate publica-Chimie sanitara si/sau toxicologie”, începând din anul 2012. Tuturor viitorilor studenti le urez mult succes, sa fiti perseverenti, sa va urmati visele si niciodata sa nu va pierdeti increderea in voi! Datorita dumenavoastră, dragi profesori, am acumulat cunostintele ce mi-au solidificat baza carierei acuale. Cu indrumarea primita am reusit sa-mi ating telurile propuse. Multumesc pentru inceredrea, sprijinul, daruirea si profesionalismul de care am avut parte pe parcursul celor 6 ani petrecuti impreuna in cadul facultatii. Cu drag, Irina Fetcu (Ghivnici)

 


Dorina Rusu (Diaconu)

Bună ziua, Mă numesc Dorina Rusu (Diaconu) sunt absolventa a Facultății de Inginerie Alimentara Suceava, promoția 2006, specializarea Ingineria Produselor Alimentare. În prezent sunt angajata la S.C. DORNA LACTATE S.A., membra a Grupului Lactalis Franța, numărul 1 la nivel mondial in ceea ce privește producția de brânzeturi. Îmi desfășor activitatea in funcția de Manager Producție in fabrica UHT a S.C. DORNA LACTATE S.A. Aceasta si-a început activitatea in anul 1999, fiind prima fabrica de lapte convențional si ecologic UHT din Romania.

Datorita cunoștințelor acumulate pe parcursul celor 5 ani de studii am reușit sa fac fata tuturor provocărilor apărute de-a lungul timpului si sa rezolv cu succes numeroasele sarcini atribuite.

De 16 ani fac parte din echipa care a lansat numeroase produse noi sub brandul LaDORNA, bucurându-mă alături de colegii mei de succesul din piața interna si externa a produselor LaDORNA.

Consider ca reușită mea profesionala are la baza, in primul rand, profesionalismul cadrelor didactice care activează in cadrul Facultății de Inginerie Alimentara, de la care am învățat pe lângă cunoștințele specifice domeniului de activitate, lecția de a fi OM. Sunt mandra ca am ales sa urmez cursurile acestei facultăți care m-au ajutat in formarea profesionala si umana si recomand absolvenților de liceu sa aibă in vedere, printre primele opțiuni, Facultatea de Inginerie Alimentara.

Cu siguranță, la finalizarea cursurilor se vor simți pregătiți sa facă fata cu succes celor mai dificile provocări din domeniul industriei alimentare, deoarece aici vor învață ca atitudinea creează altitudinea la care vor sa ajungă in viată.

Daca acum as fi in situația de a face o alegere in privința studiilor, cu siguranță ar fi aceeași alegere: Facultatea de Inginerie Alimentara.

Mulțumesc încă o data Domnilor Profesori pentru lecțiile profesionale si umane si urez tuturor absolvenților acestei facultăți sa-si împlinească visul profesional.

Cu deosebita considerație,

 


Andrada Oana PANCIUC (BODNARU)

Numele meu este Andrada Oana PANCIUC (BODNARU) și sunt absolventă a Facultăţii de Inginerie Alimentară, programul de studii Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, promoția 2013.

După absolvirea studiilor de licență am urmat cursurile de masterat, programul de studii Management în industria alimentară, alimentație publică și nutriție specială, promoția 2015. Încă din timpul facultății am fost angajată pe postul de inginer laborant la S.C. COZA-RUX S.R.L. Suceava, având ca profil de activitate comercializarea produselor lactate. Perseverența, optimismul și ambiția personală m-au ajutat să avansez pe linie profesională, ocupând funcția de inginer șef secție din 2015 până în prezent.

 Din anii de studenție ne rămân întipărite anumite simțiri și experiențe în adâncul nostru. Nădăjduim că abilitățile obținute în această perioadă și cunoștințele sădite în mintea și în sufletul nostru vor aduce laudă iscusinței maeștrilor noștri, devenind miresme plăcute ale muncii lor.

Cel mai încântător și veridic elogiu adus profesorilor noștri este verticalitatea și fermitatea noastră, precum și angajamentul de a purta cu mare recunoștință și sensibilitate haina educației și să o promovăm și noi mai departe.

 Mult succes viitorilor ingineri! ,


Silviu Slusarciuc

Bună ziua,

Dragi studenţi,

Numele meu este Silviu Slusarciuc, am absolvit în anul 1999 Colegiul Universitar Tehnic, specializarea Tehnologia Produselor Alimentare, iar în anul 2001, odată cu înfiinţarea Facultăţii de Inginerie Alimentară, mi-am continuat studiile, astfel încât în anul 2006 am obţinut diploma de Inginer în industria alimentară.

În anul 2006 am fost angajat la S.C. ZEELANDIA S.R.L., o companie care a luat fiinţă acum mai bine de 100 de ani în Olanda şi care are ca obiect de activitate producţia şi vânzarea de ingrediente pentru brutării, patiserii şi cofetării. Sloganul firmei este "Creating possibilities", astfel în fiecare zi misiunea noastră este de a da plus valoare produselor pe care le fabricăm şi mai departe le furnizăm clienţilor noştri. "Plus Valoare" în practică, înseamnă că pe lângă ingredientele furnizate clienţilor încercăm să le oferim idei şi soluţii. Alături de această echipă am evoluat zi de zi, am învăţat foarte multe lucruri şi am reuşit să transpun în practică cunoştinţele dobândite de-a lungul anilor de studenţie.

În prezent, funcţia pe care o ocup la S.C. ZEELANDIA S.R.L. este de Regional Sales Manager pe zona de est a României (13 judeţe) şi Republica Moldova, iar acum, la 13 ani de experienţă în domeniu, pot spune că am avut un traseu plin de provocări, dar şi cu mari satisfacţii şi vreau pe această cale să le mulţumesc tuturor profesorilor de la Facultatea de Inginerie Alimentară, care au ştiu să ne susţină, să ne încurajeze şi să ne dojenească, atunci când a fost nevoie.

Tuturor viitorilor absolvenţi le doresc succes la examenele de licenţă, şi orice ar fi, să încerce să-şi găsească locuri de muncă în domeniu, chiar dacă pare dificil la început, însă pe parcurs vor apărea şi satisfacţiile.

Cu respect,

Silviu Slusarciuc


Ştefania Larisa Paveliuc

BUNĂ ZIUA!!

Numele meu este Ştefania Larisa Paveliuc şi sunt absolventă a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul şi expertiza produselor alimentare, promoţia 2011. În cei 4 ani de studii am avut oportunitatea de a fi îndrumată de profesori foarte buni, pasionaţi de munca lor şi dornici de a le dărui studenţilor cunoştintele necesare pentru a deveni cei mai buni în meseria pe care o vor face. Cu această ocazie le mulţumesc că am ajuns să fiu ceea ce sunt şi pentru că au avut încredere în mine atunci când eu nu eram 100 % sigură de mine, ca nişte părinţi.

Cei 2 ani de masterat la programul de studii Managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii populaţiei, petrecuţi alături de colegi, m-au făcut să-i văd ca pe-o familie, alături de care am împărtăşit experienţe şi bune şi mai puţin bune, iar de fiecare dată când ne reîntâlnim ne gândim cu nostalgie la perioada de studenţie. Fiecare reîntâlnire ne aduce un zâmbet pe chip şi multă bucurie în suflet şi poate o lecţie pe care o învăţăm unii de la alţii prin experienţele trecute. Indiferent de greutăţile la care te supune viaţa nu uita să lupţi pentru visul tău.

Adesea vizitez site-ul Facultăţiide Inginerie Alimentară Suceava să văd ce noutăţi au mai apărut şi mă gândesc că oricând aş reveni acolo să mai studiez.

Acum sunt inginer în domeniul ingineriei alimentare, la S.C. NICSAN S.R.L., abator de bovine, ovine, cabaline, unitate de tranşare,de prelucrare carne tocată şi carne preparată. În acelaşi timp mă ocup şi de igiena producţiei, de prelucrarea, depozitarea şi păstrarea produselor alimentare în unitate.

Ca recomandare pentru studenţii de acum: nu pierdeţi lecţia pe care viaţa ne-o dă, învăţaţi cât mai multe şi faceţi tot posibilul să aplicaţi în viaţa personală şi profesională ceea ce aţi învăţat. Unde alţii au dat greş, tu poţi reuşi. Fiecare om trebuie sa-şi facă loc în lumea aceasta, sa-şi găsească propriul drum. Uneori poate fi mai anevoios, alteori mai scurt decât ne închipuim. Important este să nu abandonezi şi să te axezi pe ceea ce cunoşti, pe ceea ce crezi că poţi face şi să treci la acţiune.

Le doresc multă baftă colegilor care au rămas în învăţământ şi îndrumă la rândul lor pe viitorii ingineri, dar şi profesorilor să fie la fel ca şi până acum, să nu uite că au rămas în sufletele noastre.

Cu stimă,

Stefania LarisaPaveliuc


Lavinia BORCILĂ

Bună ziua,

Mă numesc Lavinia BORCILĂ şi sunt absolventă a Facultăţii de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul şi expertiza produselor alimentare, promoţia 2013. După absolvirea studiilor de licenţă am urmat cursurile de masterat, programul de studii Managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii populaţiei, promoţia 2015. În cel de-al doilea an de masterat am fost angajată pe post de inginer în industria alimentară, la S.C. EMANUEL COM S.R.L. din Botoşani cu profil de abatorizare şi tranşare a bovinelor şi ovinelor.

Acest abator, după numărul de sacrificări de bovine, a fost clasat primul pe ţară în 2015. În cadrul acestei unităţi, mă ocup cu recoltarea probelor pentru planul strategic, reziduuri şi de autocontrol, precum şi de întocmirea anexelor privind gestiunea cantităţilor de M.R.S şi supravegherea zilnică a fluxului tehnologic de abatorizare. Le mulţumesc domnilor profesori pentru cunoştinţele transmise şi răbdarea acordată pe parcursul anilor de studiu.

Viitorilor ingineri le doresc mult succes în debutul carierei!

 Fiţi ingineri adevăraţi!!!


Raluca Socoliuc

Dragi colegi,

Vă scriu în calitate de absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, promoția 2014, specializarea Controlul și Expertiza produselor alimentare. În prezent sunt înscrisă în ultimul an la masterat, în cadrul programului de studii Managementul securității mediului și siguranța alimentară. Mă bucur să pot împărtăși cu voi câteva gânduri despre rolul fundamental pe care l-a avut facultatea în formarea mea profesională.

La începutul acestui an mi s-a oferit șansa de a efectua un stagiu de practică în cadrul unui institut din București, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală Balotești. În prezent fac parte din colectivul acestui institut, ca asistent de cercetare științifică în cadrul departamentului de Chimie și Fiziologia nutriției. Îmi desfășor activitatea în laboratorul de cromatografie unde efectuez analize pentru determinarea calității proteinei din materii prime furajere și subproduse de origine animală, prin intermediul cromatografiei de lichide de înaltă performanță (HPLC).

Activitatea de cercetare pe care o efectuez presupune, de asemenea, studiul sistematic al lucrărilor de specialitate în vederea producerii de noi cunoștințe, care vor fi utilizate în activitatea practică a institutului.

Totodată, am preluat și responsabilități privind partea de achiziții a departamentului – echipamente, materiale și reactivi necesari pentru buna desfășurare a activității din laboratoare. Disciplinele de specialitate pe care le-am studiat sub îndrumarea unor profesori deosebiți s-au transformat astfel din obiecte de studiu în obiectele profesiei pe care o exercit. Am constatat că numeroasele noțiuni predate, pe care le-am recapitulat pentru examene, inclusiv în vederea obținerii acestui post, noțiuni pe care le voi relua și detalia odată cu anii ce vor urma, constituie o bază pentru domeniul în care activez.

Mă bucur că această bază este una solidă, la care au contribuit atât studiul individual, cât și profesorii mei, cărora le voi fi mereu recunoscătoare.

Sfatul meu pentru voi, actualii studenți ai acestei facultăți, este să perseverați în obiectivele pe care vi le propuneți.

Ați făcut cea mai bună alegere!

Cu drag,

Raluca Socoliuc

                                         

Paula-Andreea CIURSĂ

Bună ziua,

Numele meu este Paula-Andreea CIURSĂ şi sunt absolventă a Facultăţii de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul şi expertiza produselor alimentare, promoţia 2015.

În prezent urmez cursurile de masterat la programul de studii Managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii populaţiei din cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară.

De curând lucrez ca inginer la S.C. CARPATIS S.R.L. Suceava, fabrică recunoscută pentru producerea şi comercializarea de mezeluri din carne (salamuri, cârnaţi, specialităţi etc.). Echipa din care fac parte, oameni cu o atitudine pozitivă pune accent pe relaţiile interumane, pe calitate şi performanţă. Pe lângă faptul că există în fiecare zi posibilitatea de a învăța ceva nou, cunoștințele dobândite în timpul facultății sunt recunoscute și apreciate.

Aş dori să mulţumesc, pe această cale, tuturor profesorilor pentru dăruirea şi profesionalismul de care dau dovadă, iar viitorilor ingineri mult succes şi perseverenţă şi totodată îi încurajez pe cei care doresc să aleagă această carieră să o facă cu încredere!

                                         

Felicia Visan

O facultate și multă voință ... așa începe o carieră. Tot astfel a început și pentru mine, Felicia VIȘAN, absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară la programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2015. Imediat după absolvirea facultății am fost chemată la un interviu și ulterior am fost angajată ca inginer la S.C. DAS GRUENE HAUS S.R.L., Dorneşti, firmă care are ca principal obiectiv obținerea de sucuri naturale (în special din mere, dar și din alte fructe sau rădăcinoase). Pe lângă producția proprie, firma realizează și prestări servicii pentru clienți, adică oamenii vin cu fructele/legumele lor și primesc sucul procesat și ambalat bag-in-box. Deoarece producția principală este pe o perioadă limitată de timp (august-noiembrie), în sezon se lucrează pe trei schimburi, iar efortul depus pentru asigurarea calității produselor este ridicat. În afara sezonului se pune accent pe îmbunătățirea continuă și dezvoltarea de produse noi.

Aș dori să precizez că, în munca pe care o prestez, întâlnesc mereu noi provocări pe care pot să le depășesc datorită cunoștințelor acumulate în cei patru ani de facultate. De aceea aș dori să le mulțumesc profesorilor mei pentru posibilitatea pe care am avut-o (și pe care o am încă, deoarece în paralel urmez cursurile de masterat la programul de studii Managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii populaţiei) de a intra în acest domeniu al industriei alimentare și de a-mi îmbogăți universul cunoașterii.

Performanțele mele se datorează în mare măsură profesionalismului dascălilor de excepție care m-au îndrumat. Prin urmare, aș vrea să impulsionez actualii studenți să manifeste interes pentru ceea ce fac, deoarece acesta este primul pas către performanță.

Pregătiți-vă să fiți ingineri adevărați și cu siguranță veți fi!

                                           

Alexandra Norocel

Bună ziua,

Mă numesc Norocel Alexandra şi sunt absolventă a Facultăţii de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul şi expertiza produselor alimentare, promoţia 2013, după care am urmat cursurile de masterat, programul de studii Managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii populaţiei, promoţia 2015. La finalizarea studiilor de licenţă am fost angajată pe post de inginer la S.C. RAITAR S.R.L., fabrică de procesare a cărnii, fondată în anul 1991, ce oferă consumatorilor din ţară şi celor de peste hotare, atât produse de serie, cât şi o gamă variată de produse tradiţionale realizate după vechi reţete româneşti specifice zonei. Sprijinul şi încrederea conducerii şi a întregii echipe - formată doar din profesionişti, cât şi optimismul şi ambiţia personală, m-au ajutat să-mi duc la îndeplinire sarcinile referitoare la trasabilitatea produselor, precum şi la efectuarea analizelor fizico-chimice şi siguranţa alimentului.

Profesorii extraordinari care m-au îndrumat în anii de facultate şi în care găsesc şi în prezent un sprijin, disciplinele studiate, precum şi laboratoarele dotate cu aparatură de ultimă generaţie, au stat la baza carierei mele de inginer.

Mult succes noilor studenţi, absolvenţi, fiţi mândri de alegerea făcută şi cel mai important: aveţi încredere în voi!

Fiţi Ingineri Adevăraţi!

                                           

Gabriel POCREAŢĂ

Sunt absolvent 2007 al Facultăţii de Inginerie Alimentară, dar încă din timpul facultăţii am luat contact cu mediul economic. Am efectuat practica tehnologică, şi apoi am lucrat timp de 9 ani, în cadrul Rompak Paşcani, ocupând succesiv funcţiile de Şef de schimb, Inginer, Director Producţie. Începând cu anul 2013 sunt Director Tehnic la o fabrică din Rusia, în cadrul grupului Lesaffre. Profit de ocazie, să mulţumesc public tuturor profesorilor din cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară care m-au îndrumat în timpul, dar şi după, absolvirea facultăţii! Actualilor studenţi le transmit un mesaj clar de încurajare pentru alegerea făcută. Cu o populatie care tinde spre 9 miliarde până în 2050, şi cu reale îngrijorări de mediu, e nevoie de o continuă inovaţie, de eficienţă, de buni specialişti în domeniul ingineriei alimentare. Dacă e să mă refer nu doar la facultatea absolvită, dar şi la colectivul Facultăţii de Inginerie Alimentară, aş dori să punctez 2 aspecte care pentru mine au contat mult: sprijin şi încredere. Am fost sprijinit, am avut pe cineva alături, şi dincolo de procesul didactic, un îndrumător în viaţă pot spune, în unele momente, în pragul unor decizii. Am câştigat încredere în mine, în timpul facultăţii, odată cu acumularea de cunoştinţe, odată cu practica efectuată, dar şi după absolvire, când am colaborat la câteva proiecte frumoase cu Facultatea de Inginerie Alimentară.

Aveţi încredere în voi şi mult succes!

Cele mai bune gânduri,

Gabi

                                           

Monica Ilciuc (POLOCOŞER)

Buna, am vrut doar sa va transmit salutarile mele. Ma mai uit pe website-ul Facultatii de Inginerie Alimentara si sunt foarte impresionata de evoluatia facultatii. Nu imi vine a crede ca am terminat facultatea in 2000, parca a fost anul trecut. Doar vreau sa incurajez actuali studenti ai facultatii, sa nu le para rau ca au ales acest domeniu. M-am mutat in Michigan in 2004 si doar in cateva luni am fost selectata pentru un job. Diploma mi-a fost recunoscuta fara probleme, mai mult de atat, au fost impesionati de cata materie am acoperit in anii de facultate. Am inceput pe pozitia de Food technologist in Quality si in present sunt Quality Assurance and Research and Development Manager. In cateva luni, dupa terminarea masteratului, sunt propusa pentru o noua promovare, pe pozitia de director. In ziua cand am aplicat pentru masterat, in timpul interviului, au fost iarasi impresionati de materia invatata in anii de facultate, si de complexitatea cursurilor. Va multumesc mult si va transmit cele mai calde urari si success in continuare.

Hello, Multe salutari din partea fostei student Monica Ilciuc (Curent Polocoser), promotia 2000. Sper ca ma mai tineti minte, dupa 13 ani. Mai tin legatura cu o parte din fostii colegi, si vorbim de anii de facultate. Din cand in cand mai intru pe site-ul facultatii sa vad ce mai e nou. Nu imi vine a crede ca au trecut atatia ani. Am vazut ca facultate are relatii de colaborare cu Kansas State. E adevarat? Daca da, felicitari! Asta este una dintre cele mai recunoscute in acest domeniu in Statele Unite. Studentii de la acesta facultate sunt foarte cautati. Am atasat una din cele mai recente fotografii cu mine. Este de la o petrecere de la munca, Service Awards. Lucrez la aceeasi companie, parte a Ilich Holding, de aproape 8 ani, si aproape ca inchei masteratul in Science Business Adiministration. Inca o data , multe salutari! 

                                           

Laura SCRIPCĂ

numesc Laura Scripcă și sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară Suceava. Specializarea pe care am terminat-o în cadrul acestei facultăți este Ingineria produselor alimentare, specializare în cadrul căreia am reușit să acumulez ˶un bagaj˝ de cunoștințe valoroase, din punct de vedere profesional și nu numai. În prezent, urmez cursurile universitare de masterat la aceeași facultate, la specializarea Managementul securității mediului și siguranță alimentară. La sfârșitul anilor II și III de facultate am efectuat stagiul de practică în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, iar astăzi sunt angajată în cadrul acestei instituții, pe funcția de inginer, în cadrul Serviciului Siguranța Alimentelor. Disciplinele studiate, profesorii care m-au îndrumat, dar și tehnologia și dotările care mi-au fost puse la dispoziție, se reflectă în faptul că în urma susținerii unui concurs de angajare am fost aleasă dintre cei 16 candidați înscriși. Anii de facultate mi-au oferit nu doar o bază profesională, ci și adevărate prietenii pe viață.

Faptul că AI FOST, EȘTI sau VEI FI student în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară Suceava, reprezintă o onoare, o oportunitate şi o șansă de a deveni UN BUN PROFESIONIST.

                                           

Mona PÎRGHIE (MICLESCU)

numesc Mona PÎRGHIE (MICLESCU), absolventă a Facultăţii de Inginerie Alimentară Suceava, programul de studii Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism - promoţia 2012, urmând apoi cursurile de masterat la programul de studii Managementul igienei, controlul calității produselor alimentare și asigurarea sănătății populației - promoția 2014. Imediat după susţinerea tezei de disertaţie am fost angajată pe funcţia de Inginer producţie la o fabrică de procesare a cărnii, dar pentru că visul meu, încă din anii studenţiei, a fost acela de a activa într-o companie de renume, după un an şi jumătate am fost angajată în cadrul firmei S.C. KILLER S.R.L., Horodnic de Jos, unde activez ca Inginer Industria Alimentară în cadrul Departamentului de Controlul al Calității, mai exact mă ocup de efectuarea analizelor fizico-chimice și siguranța alimentului. Echipa din care fac parte este una de oameni profesionişti, care pun accent pe calitate şi performanţă la cele mai înalte standarde.

Mulţumesc pe această cale domnilor profesori pentru formarea mea profesională, iar viitorilor ingineri le doresc mult succes şi să fie convinşi că Facultatea de Inginerie Alimentară este cea mai bună alegere!!!

 Fiți Ingineri Adevărați!!!

                                           

Mihai GÂTLAN

Bună ziua, Numele meu este Mihai GÂTLAN şi vă scriu în calitate de fost student al Facultăţii de Inginerie Alimentară, Suceava. Am făcut parte din prima generație de adolescenți entuziaști care s-au înmatriculat la programul de studii Inginerie și management în alimentația publică și agroturism a facultății, aducând cu sine în sălile de curs toate visele și speranțele că noi vom fi cei care vom seta parametrii de performanță pentru serviciile din domeniul alimentației publice din zona noastră și nu numai. Iar visul avea să prindă contur... . După finalizarea studiilor de licență, în 2011, am ales să redevin învățăcelul acelorași cadre didactice pe care le-am admirat și care m-au inspirat pe parcursul celor 4 ani de facultate. Astfel, am devenit student masterand în cadrul programului de studii Managementul Securităţii Mediului și Siguranţa Alimentară. De asemenea, în timpul studiilor de masterat, am fost instruit și am dobândit astfel un certificat care atestă statutul de Auditor Intern HACCP/ISO 22000. Am intrat în „câmpul muncii” în anul 2010, ca merchandiser în cadrul companiei VINCON ROMÂNIA, unul din marii producători de vin, băuturi spirtoase şi oţet din România. După mai bine de un an mi s-a oferit postul de adjunct șef raion produse alimentare de către compania METRO Cash&Carry România, iar după mai puțin de doi ani de activitate aici am fost promovat în funcția de șef raion. Chiar dacă mă bucuram de apreciere din partea conducerii magazinului și a colegilor, în 2014 am decis să pornesc la un nou drum pe cont propriu. Am pus bazele unei afaceri, un mic restaurant, iar la sfârşitul lui 2015 am reuşit să îmi extind afacerea. În prezent sunt manager al propriei afaceri, un restaurant de peste 100 de locuri. Grație unor oameni deosebiți, cadre didactice ale Facultății de Inginerie Alimentară, am avut șansa de a mă îmbogăți ca persoană, atât prin exemplul de caracter și conduită pe care mi l-au dat domniile lor, cât și prin cunoștințele teoretice dobândite. Datorită acestora am putut să obțin job-urile pe care le-am avut, precum și să mă fac apreciat în domeniile în care am activat.

Vă mulțumesc mult pentru profesionalismul și dăruirea dumneavoastră! Viitori absolvenți, vă doresc să aveți curaj și încredere în voi!

FIȚI INGINERI ADEVĂRAȚI!

Cu recunoștință,

Mihai Gâtlan

                                           

Lilioara ACATRINEI NICĂI

numesc Lilioara Acatrinei Nicăi și am absolvit Facultatea de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2012, urmând apoi cursurile de masterat, programul de studii Managementul igienei, controlul calității produselor alimentare și asigurarea sănătății populației, promoția2014. Nici nu imi vine să cred cât de repede au trecut acești ani, dar au fost minunați. Materiile studiate în anii de facultate m-au ajutat să acumulez cunoștințe care m-au susținut în dezvoltarea carierei profesioanale, și nu numai. În prezent sunt angajată în cadrul firmei S.C. KÕBER S.R.L., Turturești (jud. Neamț) pe funcția de inginer chimist în cadrul Laboratorului Cercetare – Dezvoltare PPL (produse pentru protecția lemnului). Chiar dacă nu lucrez chiar în domeniul în care am studiat, pot să afirm că o mare parte din cunoştințele dobândite în facultate îmi sunt de mare ajutor în ceea ce fac (Analiză Instrumentală, Chimie analitică, Chimie organică, Statistică, etc.). Activitatea pe care o desfășor în cadrul acestui laborator este destul de complexă și presupune ore de studiu și cercetare în ceea ce privește producția de lacuri, grunduri, emailuri, etc. Vă mulţumesc, domnilor profesori, pentru tot sprijinul acordat, pentru cunoştinţele transmise și pentru faptul că m-aţi învăţat să îmi iubesc profesia și ceea ce fac să nu fie din datorie sau doar pentru a fi făcut! Viitorilor ingineri le doresc mult succes în debutul carierei!

Fiți ingineri adevărați!!

Cu admitație și respect,

Lilioara Acatrinei Nicăi

                                           

Bogdan Constantin PUPĂZĂ

numesc Bogdan Constantin PUPĂZĂ, absolvent al Facultăţii de Inginerie Alimentară Suceava, programul de studii Ingineria produselor alimentare - promoţia 2013. După susținerea examenului de diplomă, mi-am dorit foarte mult să pot pune în practică toate cunoștințele acumulate în decursul celor 4 ani petrecuți la Universitatea “Ștefan cel Mare″ din Suceava. Crezând în visul meu, și având o dorință enormă de a ajunge un adevărat inginer, în anul 2015 am reușit să obțin postul de Inginer Tehnolog în cadrul unității S.C. LACTO COMINTEX S.R.L., din județul Botoșani, unde supraveghez buna desfășurare a producție și sprijin personalul fabricii în aplicarea tehnologiilor la cel mai înalt nivel, în conformitate cu standardele în vigoare.

Nu în cele din urmă, vreau să le mulțumesc domnilor profesori care au reușit să îmi călăuzească pașii spre succes.

Deci, Viitorilor ingineri, dați totul pentru visul vostru, că merită!

                                           

Andreea CAIA

Pentru ca am unele noutati in ceea ce ma priveste, am hotarat sa le impartasesc si cu dumneavoastra. Acum 2 ani si jumatate am primit un telefon de la o doamna ce mi-a fost profesoara in cel de-al 3 lea an de Erasmus in Spania, intrebandu-ma daca nu sunt interesata sa depun un CV pentru un job in domeniul alimentar. Am trimis CV-ul si am fost contactata pentru primul interviu, iar apoi m-au chemat si la un al doilea. Rezultatul a fost ca am fost aleasa pentru un post in Germania in domeniul de inovatie, cercetare si dezvoltare in cadrul unei companii multinationale ce se ocupa cu productia de ingrediente naturale si ingrediente inovatoare in industria alimentar. Acum lucrez tot in Germania pentru unul dintre cei mai mari producatori si furnizori de ingrediente naturale si solutii integrate pentru industria alimentara si a bauturilor. Fac parte din echipa ce se ocupa de departamentul de sucuri non- carbogazoase, unde trebuie sa creez noi retete pentru clienti din toata lumea, de la firme mai mici pana la multinationale. Adevarul este ca am invatat destul de mult in acesti 2 ani si jumatate, iar diploma obtinuta in cadrul Facultatii de Inginerie Alimentara, alaturi de Masterul international in Securitate alimentara si Ambalaje m-au pregatit foarte bine pentru aceasta lume profesionala, deschizandu-mi si multe porti. Din suflet doresc acelasi succes si studentilor actuali!

Andreea Caia

                                           

Andreea CIUCHEA

Sunt Andreea Ciuchea, absolventa Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Inginerie şi Management în Alimentația Publică și Agroturism, promoţia 2012. Am urmat apoi cursurile programului de master Managementul Igienei, Controlul Calității Produselor Alimentare şi Asigurarea Sănătății Populației, promoția 2014. Încă din anul 2014 sunt angajata firmei S.C. DOLY COM S.R.L. Botoşani, cea mai mare unitate de abatorizare de bovine din România şi unul dintre cei mai mari ambalatori de carne proaspătă din ţară. În cadrul acestei firme activez ca Inginer Industrie Alimentară, responsabil producție, alături de alți colegi de-ai mei, de asemenea absolvenți ai F.I.A. Anii petrecuţi în facultate, prieteniile deosebit de strâns legate, dar şi toate cunoștințele dobândite pe parcursul acestor ani, m-au ajutat să ajung în poziţia de acum.

Viitorilor ingineri le doresc răbdare, perseverenţă şi să-şi urmeze cu ambiție visele!!!

 Fii inginer adevărat!

 Mulţumesc FIA!


Liviu SANDU

Ma numesc Liviu Sandu, absolvent al Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Ingineria Produselor Alimentare, promoţia 2012. Am urmat apoi cursurile programului de master Controlul si Expertiza Produselor Alimentare, promoția 2014. Din octombrie 2012 sunt angajatul firmei S.C. Prodprosper S.R.L. Neamt, este o companie privată cu capital integral românesc, care s-a înfiinţat în anul 1994, o firma cu traditie in domeniu,care s-a impus pe piata romaneasca prin calitatea produselor si gustul specific romanesc. In cadrul acestei firme activez ca Inginer Industrie Alimentară, responsabil producție, sectia fiert-afumate. Multumesc domnilor profesori pentru cunostintele transmise si rabdarea acordata pe parcursul anilor de studii. Doresc viitorilor ingineri pentru a avea succes in carieră, nu este suficient doar să ne dorim, ci trebuie să muncim, să studiem si să ne formăm obiceiuri benefice.

FITI CEI MAI TARI INGINERI!!!

Cu respect, Liviu Sandu


Mihai JACOTA

Mă numesc Jacotă Mihai, absolvent al Facultății de Inginerie Alimentară, programul de studii Controlul și Expertiza Produselor Alimentare promoția 2014, iar în prezent urmez cursurile de masterat tot în cadrul acestei facultăți, programul de studii Managementul Igienei, Controlul Calității Produselor Alimentare și Asigurarea Sănătății Populației. Pe parcursul acestor ani mi-am dat seama că am făcut una dintre cele mai bune alegeri în ceea ce privește pregătirea mea pentru viitor. În prezent sunt angajat în cadrul firmei S.C. FACOS S.A. a cărei activitate este fabricarea preparatelor din carne și conservelor, unde activez ca Inginer Industria Alimentară fiind responsabil de controlul calității și siguranța alimentului. Aici,pe langă faptul că pot profesa în domeniul pe care l-am studiat mai am prilejul de a pune în practică toate informațiile și deprinderile acumulate pe parcursul anilor de studiu și totodatăsă învat cât mai multe lucruri noi. Pentru toate acestea țin să le mulțumesc tuturor profesorilor de excepție care m-au învățat, îndrumat și încurajatîn tot ceea ce mi-am propus, iar colegilor studenți le doresc ambiție și mult succes!

Fiți Igineri Adevărați!

Cu stimă și respect, Jacotă Mihai


Georgeta POPESCU

Bună. Mă numesc Popescu Georgeta, sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară, specializarea Controlul şi expertiza produselor alimentare, promoția 2012. În prezent sunt angajată a companiei SC. RIO BUCOVINA. S.R.L. VATRA DORNEI, ocupând funcția de inginer chimist în cadrul laboratorului de analize fizico-chimice. Obiectivul principal de activitate al acestei companii este îmbutelierea apei minerale naturale BUCOVINA. Cei patru ani de studenție m-au învățat ce înseamnă responsabilitatea, asumarea unui risc şi nu în ultimul rând m-au ajutat să îmi dezvolt personalitatea.

Cu respect şi recunoştinţă, aduc sincere şi profunde mulțumiri domnilor profesori pentru efortul depus, iar viitorilor ingineri le urez succes deplin !


Ana-Maria CATARGIU

Mă numesc Ana-Maria Catargiu, promoţia 2012, şi m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre realizările mele și viața mea de student la Facultatea de Inginerie Alimentară, şi nu numai.

Totul a început cu bursa Erasmus în Spania, oferită de facultate, care mi-a deschis porțile spre noi aventuri ale cunoașterii. Experiența acumulată în cadrul programului de studii Inginerie şi management în alimentația publică și agroturism, precum şi încrederea oferită de minunate cadre didactice, mi-au dat curajul de a mă aventura într-o țară total necunoscută pentru mine, Norvegia, cu un sistem universitar ce mi-a oferit multe realizări și schimb intercultural între naționalități din toată lumea. În 2013 am început studiile de masterat în Feed Manufacturing Technology la Norwegian University of Life Sciences (NMBU) în Aas, un orășel la doar 30 km de Oslo. Am fost inițial 11 studenți, din diferite țări, în al doilea an am rămas doar 5, pentru ca doar 2 dintre noi să terminăm la timp experimentele pentru lucrarea de master, ceilalţi colegi lucrând încă la ele. Tema lucrării de masterat a fost Surface hydration and disintegration rate of pellets in water made of microalge with enzymes and lignosulfonates. Obiectivele principale urmărite în cadrul experimentului au fost evaluarea influenţei diferiților aditivi asupra caracteristicilor unor peleți din microalge, în scopul prelungirii termenului de valabilitate și îmbunătăţirii calităţii produsului realizat prin metode noi. Experimentul a fost un succes și m-am bucurat enorm când îndrumătorul a decis să publicam rezultatele obţinute. Lucrarea a fost acceptată pentru publicare de către Nordic Rheology Society. Anul 2015 a fost un an plin de realizări pentru mine. Momentan sunt tot în Norvegia, învăț limba și îmi plănuiesc dezvoltarea vieţii profesionale.

Mulțumesc foarte mult cadrelor didactice pentru încrederea oferită și formarea educațională primită în cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară.

Îmi sunteți mereu în suflet!

Cu mult drag și calde îmbrăţişări, Ana-Maria Catargiu


Bianca Dumitriu (Fodor)

Mă numesc Bianca Dumitriu (Fodor) și sunt absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară Suceava, programul de studii Ingineria produselor alimentare, promoția 2011. Am urmat, de asemenea, și cursurile universitare de master în cadrul aceleiași facultăți, programul de studii Controlul și expertiza produselor alimentare, promoția 2013. După terminarea studiilor de licență am urmat stagiul de practică în cadrul societății S.C. Rompak S.R.L. Pașcani timp de 3 luni, iar după terminarea stagiului de practica am fost angajată pe funcția de Inginer Industria Alimentară în cadrul departamentului Cercetare și Dezvoltare Produse Noi. S.C. ROMPAK S.R.L., sub licență Pakmaya, societatea fiind singurul producător de drojdie de panificație din România, producător important de amelioratori pentru panificație, cât și premixuri pentru panificație, patiserie și cofetărie. Lucrez în cadrul Centrului de Instruire în Panificație alături de o echipă minunată de ingineri de industra alimentară, chimiști și biologi, echipă ce lucrează intens pentru atingerea obiectivelor propuse. Dacă "cei șapte ani de acasă" te învață să fii om, Facultatea de Inginerie Alimentară te îndrumă sa fii om şi te formează ca bun specialist. Nici nu știu de unde să încep și dacă aș putea cuprinde aici toate lucrurile, toți oameni care te ajuta și care m-au ajutat să fiu om și un bun specialist: de la cadrele didactice minunate, la prieteniile formate, disciplinele studiate, laboratoarele și echipamentele de ultimă generație, proiectele și simpozioanele ce te ajută să faci față unui grup de auditori (nu mi-a fost ușor la început să susțin o lucrare fără a "tremura", dar toate acestea m-au ajutat și am ajuns să instruiesc anual zeci de persoane...așa că ... aviz amatorilor). Viitorilor ingineri le doresc mult succes în meseria pe care și-au ales-o, răbdare și perseverență. Mulţumesc FIA și nu uita:

FII INGINER ADEVARAT!

Cu respect,

Bianca Dumitriu (Fodor)


Bogdan Buzilă

Bună! Mă numesc Bogdan Buzilă, absolvent al Facultăţii de Inginerie Alimentară Suceava, programul de studii Ingineria produselor alimentare, promoţia 2015. Îmi amintesc cu drag de anii din timpul facultăţii, ani în care am reuşit să cunosc oameni minunaţi, inteligenţi, responsabili, dar totodată cu un suflet bun. Nu aş putea uita niciodată de extraordinarele cadre didactice care m-au pregătit profesional şi m-au motivate tot timpul să fiu tot mai bun, care mi-au împărtăşit cunoştintele dumnealor şi care m-au încurajat permanent. În prezent sunt angajat al societăţii S.C. Carpathian Springs S.A., ocupând funcţia de Inginer, responsabil cu operarea liniei de producţie şi totodată cu asigurarea înscrierii produsului finit în standardele de calitate. Doresc tuturor studenţilor mult succes în ceea ce fac, să lupte pentru ceea ce îşi doresc şi să nu uite un singur lucru: A fi inginer înseamnă a şti să lucrezi în echipă, astfel vei ajunge un bun lider, nu un şef pentru ceilalţi!

Le sunt profund recunoscător cadrelor didactice pentru munca depusă în a mă forma profesional şi bunul Dumnezeu să vă dea sănătate, pentru ca şi generaţiile următoare să se poată bucura de cunoştinţele pe care mi le-aţi împărtăşit cu drag şi mie!


ANA-MARIUTA PASCAL (BOSTAN)

Bună, sunt Ana-Mariuța Pascal (Bostan), absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară Suceava, programul de studii Ingineria produselor alimentare, promoția 2006, și vreau să vă spun povestea carierei mele departe de țară. În viața întâlnești oameni care te marchează chiar și prin câteva cuvinte. ,,Industria alimentară n-o să moară niciodată'' - fac ecou în mintea mea cuvintele auzite la primele cursuri în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară, atunci când profesorii noștri ne urau bun venit şi ne felicitau pentru alegerea înțeleaptă pe care am făcut-o. Şi am plecat din start cu o încredere incredibilă în viitor. Ce comoară e să ai o profesie care să-ţi garanteze viitorul! După ani buni de la terminarea facultății (prima promoție de ingineri diplomați), încă îmi mai răsună în minte acele cuvinte, când aud adesea de la colegii mei: ,,Avem cel mai sigur loc de muncă din ţară. Noi şi serviciile funerare - umor negru norvegian :)'' - acum când mai toate celelalte industrii se zdruncină. Astăzi lucrez în una din cele mai mari companii de industria cărnii din Norvegia, cu aproximativ 600 de angajați în toate cele 4 fabrici de sacrificare/ tranșare/ procesare din ţară. Iar Fatland Ølen AS , fabrica în care activez eu, în departamentul de asigurarea calității, este cea mai mare din concern cu circa 300 de angajați şi în jur de 150 de paleți de marfă livraţi zilnic. Carnea proaspătă (inclusiv tocată), produse marinate, sărate, afumate, bacon, hamburger, produse preparate termic (nuggets, chifteluţe) etc., sunt distribuite zilnic în cele mai mari rețele de supermarket-uri din toata Norvegia. Diploma a fost echivalată (cu grad de master) destul de repede aici, iar complexitatea materiei de studiu au fost impresionante şi atractive pentru firma. Rezultatele contribuției mele în firmă s-au văzut prin îmbunătățirea rezultatelor obținute de la an la an, la certificarea principală anuală (BRC) şi nu numai. Iar sistemul de asigurare a calităţii pe care eu l-am construit şi-l întrețin în continuare, a fost apreciat de auditori ca fiind cel mai bun sistem din ţară. Feedback-ul pe care-l primesc în fiecare zi pentru munca mea, îmi confirmă că ceea ce am învățat în facultate a fost extrem de util şi că se aplică oriunde în lume. Am avut șansa să am niște profesori extraordinari care m-au susținut şi îndrumat atât în timpul facultății, cât şi după, putând să mă consult cu ei şi să primesc sfaturi din punct de vedere profesional, şi nu numai, oricând am avut nevoie.

Nu pot decât vă urez, vouă, noilor studenți şi absolvenți, să aveți încredere în voi, în facultatea aleasă și în viitorul vostru.

Mult succes! Și să nu uitați niciodată să Fiți Ingineri Adevărați!

Biroul meu, acolo unde am harta/steagul României lipită pe perere :)



Stiri & Anunturi

Citeste mai mult

Rezultate examen de diploma - iulie 2017

Citeste mai mult

Programarea studentilor pentru sustinerea examenului de licenta - iulie 2017

Citeste mai mult

Programarea sesiunii II de reexaminari 2016-2017

Citeste mai mult

SERVICIILE COMERCIALE ROMANE SA Piatra Neamţ

Citeste mai mult

Programarea sesiunii I de reexaminari 2016-2017

Citeste mai mult

Anunt sustinere examan de marire 2017

Citeste mai mult

Programare sustinere disertatie iulie 2017

Citeste mai mult

In perioada 28-30 iunie 2017 a avut loc la Iasi a XXI-a editie a Salonului International al Inventiilor, Cercetarii, Inovarii si Transferului Tehnologic, organizat de Universitatea Tehnica Ghorghe Asachi din Iasi si Institutul national de inventica din Iasi. La Salonul de inventii au fost expuse si prezentate 220 de inventii. Facultatea de Inginerie Alimentara a participat ...

Citeste mai mult

Programarea sesiunii de restante semestrul II 2016-2017

Citeste mai mult

ECOTROPHELIA faza nationala

Citeste mai mult

Programarea sesiunii de reexaminare masterat anul II

Citeste mai mult

Anunt intrunire comisie si beneficiari Tabere 2017

Citeste mai mult

Anunt selectie studenti Erasmus+ etapa II

Citeste mai mult

Programarea sesiunii de restante studii de masterat 2016-2017

Citeste mai mult

PROGRAM DE INTERNSHIP 2017 Vatra Dornei, Tymbark Maspex Romania SRL

Citeste mai mult

Facultatea de Inginerie Alimentara a participat la Salonul International de Inventica Traian Vuia Timisoara 07-09 Mai 2017. Inventiile expuse au fost rasplatite de juriu cu 4 medalii de aur, doua diplome ......

Citeste mai mult

PROGRAMARE EXAMENE SEMESTRUL II 2016-2017

Citeste mai mult

Anunt intrunire comisie Tabere 2017

Citeste mai mult

Anunt inscrieri Examen de diploma sesiunea iulie 2017

Citeste mai mult

Anunt inscrieri Examen de disertatie sesiunea iulie 2017

Citeste mai mult

Lista studentilor care trebuie sa achite penalizari la taxa de scolarizare 2016-2017

Citeste mai mult

Concurs ambalaje

Citeste mai mult

Prezentare stagiu de practica la SC EGGER SRL

Citeste mai mult

Sambata 13 mai 2017 are loc simpozionul studentesc Ecotrophelia - faza locala

Citeste mai mult

S.C. MOLDOPAN CONCEPT SRL angajeaza ...

Citeste mai mult

SC SCALA SRL Suceava angajeaza manager (unitate de patiserie), absolvent de studii superioare in industria alimentara!

Citeste mai mult

Anunt angajare KOSAROM SA Pascani

Citeste mai mult

TABERE STUDENTESTI 2017

Citeste mai mult

FIA vă adresează invitaţia de a participa la întâlnirea cu reprezentanţii companiei ALEVIA Fălticeni care îşi vor prezenta oferta de locuri de muncă şi de practică ...

Citeste mai mult

Anunt angajare Heidi

Citeste mai mult

Anunt depunere dosar achizitionarea unui calculator 2017

Citeste mai mult

Workshop - Profilul inginerului de industrie alimentară între percepţie şi cerinţe

Citeste mai mult

Anunt dosare burse de performanta semestrul II 2016-2017

Citeste mai mult

Anunturi burse semestrul II an universitar 2016-2017

Citeste mai mult

Compania “Creavita Food Company” SRL – parte a unui grup internațional de Companii (Polonia, România, Republica Moldova) angajează “Reprezentant zonal (Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași) vînzări ingrediente de panificație și cofetărie”

Citeste mai mult

 Anunt selectie studenti Erasmus 2017+

Citeste mai mult

 Anunt competiţia ECOTROPHELIA faza locala 2017

Citeste mai mult

SC DADYCOM angajează Responsabil calitate - inginer industria alimentara (industria cărnii)

Citeste mai mult

S.C. RAM S.R.L Dorohoi, dorește să angajeze inginer tehnolog industria alimentara

Citeste mai mult

Colocviul de admitere pentru inscrierea la gradul didactic I.

Citeste mai mult

Programarea examenelor din sesiunea de iarna 2016-2017

Citeste mai mult

Coordonatori științifici pentru gradul didactic I

Citeste mai mult

Stagii de pregatire practica pentru masteranzi

Citeste mai mult

Locuri de munca

Citeste mai mult

Structura anului universitar 2016 2017

Citeste mai mult

Grupe an I FIA 2016/2017

Citeste mai mult

 Indrumatori de an 2016-2017

Citeste mai mult

Premii pentru reprezentanţii USV la Salonul de Inventica "TRAIAN VUIA ", 17-19 Mai 2016 - Timisoara